In cadrul tulburarilor de
tipul dislaliei, adica al tulburarilor de pronuntie, in terapia
logopedica specialistul logoped are in vedere corectarea pe rand, a
sunetelor diagnosticate in urma evaluarii ca fiind omise, deformate,
substituite. De obicei, asa cum va aminteam anterior, la prescolari
numarul sunetelor afectate este mai mare (caz in care diagnosticul
logopedic este acela de dislalie polimorfa), pentru ca la scolari,
adolescenti, adulti, el sa se limiteze cel mai frecvent la o grupa de
sunete sau chiar un sunet (adica un diagnostic logopedic de dislalie
monomorfa). Acest aspect se datoreaza faptului ca acestia din urma au o
experienta lingvistica mai ampla, in timp pronuntia lor ameliorandu-se,
ca urmare a reglarii auditive a propriei vorbiri, dupa modelul celor
care vorbesc corect.
Atunci cand diagnosticul logopedic este unul de dislalie polimorfa,
prin urmare sunt afectate mai multe grupuri de sunete diferite,
specialistul logoped incepe terapia cu emiterea sunetului celui mai
putin dificil, ca articulare, dintre sunetele diagnosticate. Sunetele
cel mai dificil de articulat sunt acelea care sunt si cel mai frecvent
deformate, adica "S", "Z", "Ş", "J", "R", "L", dar si grupurile "CE",
"CI", respectiv "GE", "GI". Prin urmare, acestea vor ramane si ultimele
de care un logoped se ocupa in terapie. Atunci cand exista unul sau mai
multe sunete afectate, dintre cele mentionate anterior, dar si alte
sunete precum "C", "G", "H", "B", "V" etc., in terapie se va incepe
activitatea pe emiterea acestora din urma. Ultimele mentionate sunt
considerate sunete mai usor de obtinut decat cele amintite mai sus. Doar
dupa ce corectarea acestor sunete considerate mai "usoare",
specialistul logoped trece la corectarea sunetelor "S", "Z", "Ş", "J",
"R", "L" si a grupurilor "CE", "CI", respectiv "GE", "GI".
Sunetul "R" este in general ultimul sunet pe care se centreaza
activitatea logopedica, prin urmare logopedul incepe sa lucreze cu
copilul exercitiile de emitere a acestui sunet dupa ce au fost corectate
toate celelalte sunete identificate ca afectate la nivelul evaluarii.
Se procedeaza astfel deoarece acesta este cel mai dificil sunet, ca mod
de articulare (presupune o bine dezvoltata motricitate a organelor
implicate in vorbire - cu precadere, o buna flexibilitate a limbii,
astfel incat aceasta sa poata vibra), dar si cel care apare cel mai
tarziu in vorbirea copilului (adica pana pe la 5 ani). Pana la aceasta
varsta, copilul poate ajunge sa-l spuna singur pe "R". Un alt motiv
pentru care sunetul "R" este ultimul de care ne ocupam in terapie este
acela ca, lucrand la celelalte sunete afectate si exersand la fiecare
sedinta exercitiile de motricitate linguala, flexibilitatea limbii
creste considerabil, iar copilul poate ajunge sa-l emita pe "R" chiar
daca in terapie nu s-a lucrat in mod deosebit pe acest sunet. Acesta
este un fenomen pe care l-am intalnit destul de frecvent in activitatea
logopedica pe care am desfasurat-o cu prescolarii.
Trebuie sa stiti ca aceste "reguli" privind ordinea de corectare a
sunetelor nu sunt stricte. Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare
si propria evolutie la nivelul terapiei logopedice. Astfel, exista
situatii in care copilului ii poate fi mai usor sa-l zica pe "R", decat
pe "S", chiar daca "R"-ul e cel mai dificil sunet. In acest caz, ordinea
de corectare a sunetelor poate capata modificari.
Putem afirma, prin urmare, ca ordinea de corectare a sunetelor
este stabilita nu doar in functie de dificultatea pozitiilor de
articulare a sunetelor afectate la persoana respectiva, cat mai ales in
functie de caracteristicile persoanei in cauza si de modul in care ea
evolueaza la nivelul terapiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu