Afonemie = pronuntarea eliptica,
fie prin absenta unui sunet sau a mai multor sunete , ceea ce determina
o vorbire incorecta, stirbita de inteles semantic si de expresivitate
Agramatism = tulburare de vorbire si
scris in care nu mai sunt respectate regulile gramaticale si in
consecinta, exprimarea devine incorecta. Este frecventa in oligofrenie,
encefalopatii cronice post – traumatice; agramatismul este cauzat de
leziuni ale scoartei cerebrale
Alalia = lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul
de nedezvoltare a vorbirii sau afazie congenitala; audimutitate.
Persoanele dispun de auz normal si de dezvoltare intelectuala comuna,
deci nu pot fi incadrate in sindromul debilitatii mintale. Alalia se
datoreaza unor disfunctii ale zonelor corticale ale vorbirii si este de
trei feluri: motorie, senzoriala si mixta. In terapia logopedica este
posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.
Afazia = tulburare in mecanismul
psihic al vorbirii si consta in imposibilitatea de a exprima sau de a
intelege cuvintele spuse sau scrise. Afazia este un sindrm neuropsihic
ce consta in tulburarea sau pierderea functiilor psihice, orale sau
grafice. Este insotita de tulburari intelectuale corespunzator unor
leziuni cerebrale localizate.
Balbismul(balbaiala) = tulburare a
vorbirii, frecventa la copii, mai rara la adulti, rezultata din
defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine
intermitenta a pronuntiei: a. prin repetari a inceputului cuvintelor,
uneori convulsive sau b. prin blocaje a unor foneme, indiferent daca
sunt vocale sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate
de momente de dificultate in articularea unor cuvinte, ceea ce face ca
aceste, dupa eforturi, sa fie adesea articulate incorect. Se distind 2
forme de balbism: a. clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor
initiale si b. tonic, se manifesta invers prin imposibilitatea
articularii primei silabe, ceea ce presupune chiar si unele grimase sau
crispari.
Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite
Bradifemie = tulburare de ritm a
vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolile psihice in care exista o
inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ, ea fiind
expresia verbala a bradipsihiei
Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai ales in realizarea unei conduite
Bradilalia = vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avand ca forma extrema bradifazia
Disfemie = modificarea timbrului vocal; survine in tulburarea de pronuntie a cuvintelor in logonevroza
Disfonemie = este o forma
simptomatologica a dislaliei , caracterizata prin distorsiunea fonetica,
adica, prin denaturarea articularii fonemului, care reprezinta partea
acustica a fonemului, adica ceea ce auzim cand se rosteste o vocala sau o
consoana; altfel spus disfonemia reflecta redarea invelisului sonor al
fonemului, necomforma cu tiparul fonetic al acestuia, stabilit in baza
de articulare a limbii. Aceasta dislalie, prin distorsiune fonetica se
datoreaza nerespectarii punctului de articulare.
Disfonie = modificarea timbrului
vocal. Poate fi de natura organica in afectiunile hipofizei, care aduce
modificari somatice, metabolice si psihice, cu repercursiuni
semnificative asupra vocii, vorbirii si cantului. Emisia vicala este
slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade diferite de
disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila,
in special determinata de macroglosie. Vocea oboseste usor, este
monotona si frecvent se vadeste lentoare, datorita, pe de o parte,
tulburarilor mecanice si pe de alta parte modificarilor psihice.
Disfonia functionala a copilului se deosebeste de cea organica, fiind
produsa de o utilizare incorecta a vocii fara defectiuni
laringostropostopice. Poate fi determinata de un torace stramt care
micsoreaza volumul respirator; copilul cata sa o suplimenteze printr-o
tensiune a musculatorii laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o
voce ragusita; poate fi o glota ovalara care evidentiaza disfonia
hipochinetica in evolutie; poate fi prezenta vegetatiilor adenoide care
dau rinolalia inchisa, care altereaza vocea. Disfonia poate persista
toata viata daca nu este corectata printr-o reeducare potrivita.
Disgrafia = este o perturbare a
limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al cuvintelor
codificate sub forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si
producerea grafemelor, cat si receptionarea si intelegerea sintezei
grafemelor, nu respecta cerintele auzului fonematic si ale limbajului
oral, nici ale motricitatii si orientarii spatiale. La copilul cu
dezvoltarea normala, disgrafia se datoreaza unor insuficiente motorii
sau contractii musculare exagerate si adesea unor tulburari emotionale.
In sindromul disgrafic, pe langa componenta motrica si psihica este
incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La copilul
normal psihic se constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de
scris – citit nu este suficienta numai perceperea corecta a limbajului
si grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in spatiul
paginii nu contribuie la realizarea actualului lexic pe deplin.
Disgramatism = inccapacitatea de a
formula gramatical actul vorbirii (in special, dupa 5 ani), prin
nerespectarea cerintelor morfologice si sintactice ale limbii orale si
scrise. Sunt in atentia logopezilor modul de folosire al declinarilor,
conjugarilor, acordurilor gramaticale si regulilor ortografice.
Dislalia = este cea mai frecventa
tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau functionale a
elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei
corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea
sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana sau
reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic,
intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat
depinde de ritmul propriu al dezvoltarii, deci are o natura fiziologica.
Dupa 6-7 ani are aspect patologic atat din punct de vedere etiologic,
cat si psihofiziologic. In functie de aspectele cantitative si
calitative, de fonemele implicate morfostructural, de gradul de
extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si totala, generala.
Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul
limbii, cat si de existenta altor handicapuri si particularitati
psiho-individuale ale persoanei. Dupa modul de deficienta a aparatului
verbo-motor se disting: dislalia organica – anomalii ale organelor
periferice ale aparatului vorbirii: dintii, limba, bolta, buze,
maxilare) si dislalia functionala, cauzata de functionarea defectuasa a
verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor buzelor, limbii,
obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura deformata,
inervatie neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o
insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a atentiei auditive. Pot
fi frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu
diftongi, triftongi sau grupe de consoane.
Dislalia audiogena (otopatica) = de
natura organica, cauzata de un deficit auditiv, prin leziuni la diferite
nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu permit receptia normala
a vorbirii, nici un autocontrol al propriei articulari. Leziunile
ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor talamocorticale, dau
o hipoacuzie de perceptie.
Dislalia centrala (de evolutie) =
consta in incapacitatea de a pronunta concret anumite sunete sau grupe
de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea unor
forme in structura silabelor sau a cuvintelor. Termenul “de evolutie”
indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa un tratament logopedic.
Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca scade
invers proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si
psiho-pedagogica. Aceasta duislalie este favorizata de doua tipuri de
conditii: intrinseci ( manifestate printr-o labilitate neuropsihica,
consecutiva unui factor ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite
in cadrul unor tulburari din limbaj, din mediul ambiant sau a
bilingvismului, inainte de constituirea limbajului in limba materna).
Dislexia = tulburare a achizitiei
normale a lecturii si a limbajului scris. Constatarile cercetatorului
acestui sindrom lexico-grafic citeaza convergenta elementelor
neurologice cu “elemente afectiv – sociale”. Actiune corelata auditiv –
vizual – motora este transmisa in zonele corespunzatoare ale scoartei
cerebrale pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile
globului ocular in directia randurilor din text formeaza o transmisie in
lant datorita analizatorului motor. Analiza si sinteza actului lexic
este si o urmare a auzului fonematic. Actul texic are loc prin cele trei
mecanisme de receptie nervoasa, avand localizarea parieto-occipitala
temporala, iar prin lexarea acestei zone se produce dezintergrarea
cititului manifestata diferit. Dislexicul are dificultati prin
inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele
labile. De obicei sunt insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia
poate fi: fonematica, optica, literala si verbala, iar din punct de
vedere genetic poate fi – constitutionala, de evolutie si afectiva.
Dislogie = tulburari de vorbire si
limbaj atat sub aspectul formei cat si al continutului, consecutive
tulburarilor de gandire, de logica, fara un substrat neurologic evident.
Se manifesta prin alterarea caracteristicilor esentiale ale comunicarii
verbale ( caracterul adresativ, situativ, stereotip, saracie lexicala,
absenta controlului real asupra emiterii de raspunsuri, dezorganizarea
limbajului, dificultati de intelehere siale aparatului verbo-motor). Sub
diferite aspece se intalneste in nevroze, dementa presenila, psihoze si
psihopatii.
Disprozodia = este o afazie de
intonatie. Aceasta tulburarea de vorbire consta in alterarea
molodicitatii (la afazici), care au un bagaj de cuvinte relativ
important pastrat. Din aceasta cauza, ei dau impresia ca vorbesc cu
accent de limba straina. Tulburarea apare si in nevroze, logonevroze,
epilepsie, demente, ca si in bizareria discursului schizofrenic.
Embolofazie = este o tulburare de
limbaj caracterizata prin aparitia unui fonem sau cuvant fara sens in
cadrul vorbirii. Embolofazia survine in encefalopatie, schizofrenie si
dementa.
Emerofonie = tulburare de vorbire
caracterizata prin blocaj verbal aparuta in timpul noptii. Apare in
nevroze, stari anxioase, schizofrenie.
Fonastenie = voce lipsita de energie, slabiciune, vorbire lipsita de modulatii, miscare a buzelor fara sunet.
Gamacism si paragamacism = tulburare
de comunicare verbala constand in dificultatea de a propunta consoanele
g si, respectiv k, cat si inlocuirea lor cu alte consoane.
Ideoglosie = vorbire neinteligibila
datorita frecventelor omisiuni, intervertiri si substituiri de sunete
sau repetitii de cuvinte, devenind de neinteles de catre interlocutor.
Este specifica oligofreniei, dar si in dislaliile pe fond normal, in
cele polimorfe si la copiii anxiosi.
Idiolalie = limbaj neinteligibil,
inventat, care caracterizeaza formele grave ale tulburarilor de limbaj
(afazie, alalie, dislalie, jargonofazie)
Logopedie = disciplina
psiho-pedagogica care se ocupa cu educarea, in special cu reeducarea –
terapia corectiva – a limbajului. Studiaza natura si formele de
manifestare a defectelor, tulburarilor de limbaj si vorbire, propunand
metode si procedee de corectare adecvate logopatilor, cat si
particularitatilor individuale si de varsta.
Jargonofazie = tulburare de limbaj
care consta intr-o exprimare neinteligibila, formata din sunete, silabe
fara semnificatie, lipsita de mesaj. Sunt substituite unele cuvinte prin
altele; in deformarea lor, discursul rezultat este incomprehensibil.
Este frecvent intalnita in afazia motorie, in demente, in afazii de
receptie cu leziuni localizate in lobul temporal stang.
Jargonografie = tulburare a
expresiei grafice, de ordin caligrafic si psihografic, cu substituirea
sau deformarea cuvintelor, care isi pierd semnificatia, mesajul fiind
incomprehensibil. Este specifica afaziei motore si de receptie, cat si
dementelor.
Lalatiune = faza prelingvistica
constand in emisii vocale fara semnificatie intentionala. Apare in jurul
varstei de 3 luni, dupa faza de gangurit si conduce spre faza de
verbiaj.
Laliofobie = teama patologica de a
vorbi, justificata oarecum la persoanele care prezinta balbism,
sigmatism, dizartrie, elemente afazoide, capata caracter net patologic
la persoanele dizarmonice, grevate de timiditate, complexe de
inferioritate, la care actul vorbirii are semnificatia unui act de mare
curaj.
Lalopatie = orice forma de tulburare de vorbire si limbaj
Logofobie = teama de a pronunta gresit un cuvant. Apare frecvent in logonevroza si este determinata de esecurile repetate
Logolalie = deficienta de vorbire
manifestata prin intarzierea sau nedezvoltarea limbajului, poate avea o
determinanta neuropsihica sau un deficit in dezvoltarea intelectuala.
Logonevroza = balbaiala nevrotica,
forma clinica a nevrozelor motorii, cuprinzand un complex de tulburari
functionale determinate psihogen, caracterizate prin dereglarea
coordonarii musculaturii fonoarticulatorii
Logoplegie = tulburare a limbajului
vorbit, caracterizata prin imposibilitatea exprimarii, pronuntarii
(chiar la 5-6 ani) silabelor si cuvintelor, corelate cu scaderea
capacitatii de intelegere a limbajului scris si vorbit, asociata cu
tulburari primare sau secundare ale capacitatii intelectuale.
Logoree = tulburare a expresiei
verbale, in sensul hiperactivitatii, constand intr-o crestere exagerata,
necontrolata a ritmului si debitului verbal. Poate fi tematica (axata
pe o tema principala), dezordonata sau disperata. Se produce asociat cu o
excitatie psihomotorie, agitatie, excitabilitate patologica. Intr-o
forma ameliorata se manifesta si la normali, aflati intr-o stare de
surescitare provocata de evenimente stresante.
Mutacism = manifestare deliberata,
voluntara a unei persoane de a refuza comunicarea, datorita unei stari
afective negative acute, de dispret, de opozitionism. Se intalneste la
copii si tinerui normali, ca o manifestare de protest sau ca atitudine
de supraestimare a valorii propriei persoane. Cauze care determina
mutacismul: neincrederea, reticienta, protestul.
Mutism = suprimare brusca, temporara
a comunicarii verbale, in mod voluntar sau nu, in absenta oricaror
leziuni nervoase centrale sau periferice ale aparatului fonator. In
aceste cazuri, subiectul a folosit anterior limbajul. Fenomenul se
petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau anxiosi. Se
distinge de afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi
deliberat; poate fi consecinta unei inhibitii patologice.
Palilalie = tulburare a limbajului ce consta in repetarea spontana, involuntara a unor silabe sau cuvinte dintr-o fraza.
Rinolalia = se defineste ca functie
instrumentala a organelor de vorbire, prin modificarea tubului
fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie datorita
“unei comunicatii intre rezonatorul oral si cel nazal”. Timbrul
saustructura de supraton, denumita adesea “nazalitate”, este rezultanta
unei rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian,
marcand pe o scara larga in hiper sau hipo, limitele. Aceasta intonatie
aparte a vocii care se formeaza din cauza unei sonoritati anormale este
denumita “fonfaire”, tulburare ce provine din cauza directiei inadecvate
a curentului de aer pe cale orala, fie in urma unor defecte mecanice,
ale activitatii nazale, cerului gurii moale si tare.
Rotacism = aspect al dislaliei
consoanelor, cu specific a consoanei “r” – care poate fi intalnita sub
urmatoarele forme – omiterea totala a sunetului din cuvant – pronuntarea
uvulara sau velara a sunetului care da graseierea – pronuntarea
monovibranta a sunetului realizata printr-o singura bataie, lovire a
varfului limbii, spre deosebire de pronuntarea polivalenta, realizata
prin mai multe batai decat cele necesare – pronuntarea labiala a
sunetului prin vibrarea buzelor – pronuntarea interdentala a sunetului
“r” – inlocuirea sunetului cu “l”, dislalie numita pararotacism.
Pronuntarea corecta a sunetului este cea linguo – dentala apicala.
Tahifemie = forma patologica de
hiperactivitate verbala ce consta in accelerarea exagerata a debitului
verbal, ritmul ingreunand mult prehensibilitatea comunicarii. Cu toata
ritmicitatea grabita nu se constata defecte de ordin sintactic si nici
fonetic.